Povestea noastră

Salon Huzur a fost creat pentru a veni în întâmpinarea uneia dintre cele mai interesante stări de fapt ale oricărei femei, aceea de a se simți răsfățată, frumoasă și specială, lucru pe care îl realizăm într-un ambient intim, prin profesionalism și prin calitatea serviciilor oferite.

Suntem oaza ta de relaxare și răsfaț, un refugiu din cotidian, acel loc unde frumusețea este “la ea acasă” și unde toate simțurile îți sunt desfătate de personal calificat, cu experiență.

Buna dispoziție și armonia sunt regulile prestabilite ale echipei noastre ce-ți vor transforma ziua mohorâtă într-o zi însorită și plină de culoare. Mergând pe principiul “A pune și suflet acolo unde folosești mâinile, demonstrezi iubirea a ceea ce faci”, salonul nostru îți oferă cele mai rafinate și atent selecționate servicii, create special pentru tine; cele mai noi tendințe în materie de coafură și hairstyle, manichiură și pedichiură, makeup profesional și cosmetică, îți vor sublinia trăsăturile fizice, iar cu ajutorul masajului și al tratamentelor SPA, remodelarea armonioasă a corpului și a siluetei, îți vor schimba starea de spirit și îți vor echilibra organismul.